Automedicaţia

Automedicaţia reprezintă tratarea problemelor de sănătate cu medicamente destinate special acestui scop, aprobate ca fiind sigure si eficiente, fără supravegherea unui medic sau recomandarea unui farmacist.

  Medicamentele care se pot elibera fără prescriptie medicala sunt medicamente la care pacienţii pot apela pentru ameliorarea unor afectiuni minore fără a se mai adresa medicului. Aceste produse medicamentoase se pot administra la recomandarea personalului de specialitate din farmacie. În situaţia recomandării tratamentului de catre un specialist (farmacist, asistent de farmacie ) este recomandată citirea cu atentie a prospectului înainte de administrare.

  Principalii factori care favorizeaza automedicatia sunt : accesul uşor la informatii medicale folosind internetul, frica de medic, evitarea cheltuilelilor consecutive unui consult medical.

  În general se apelează la automedicatie pentru afecţiuni minore cum sunt răceala sau afectiunile gripale, dureri de cap/dinţi/stomac, probleme digestive, alergii, tulburări de potenţă , probleme de greutate. Persoanele care apeleaza la automedicatie îşi motivează alegerea prin expresii ca: “mi-a fost recomandat de cineva ‘’, “ am luat altă dată şi m-a ajutat ‘’, “ mi-a fost prescris in trecut pentru aceeaşi problemă de sănătate ‘’, “am citit într-o revistă “, ‘’ am vazut reclama TV/am auzit reclama la radio”. Există riscuri la administrarea oricărui medicament deoarece fiecare individ reactionează specific la tratamentul medicamentos. Specialistul recomandă medicatia potrivită fiecarui bolnav in parte.

  Riscurile automedicaţiei sunt numeroase: întarzierea stabilirii unui diagnostic corect, diagnosticarea greşită , administrarea unei doze prea mari sau ineficiente de medicament, durata prea lungă de administrare, apariţia unor intoleranţe sau interacţiuni medicamentoase, reacţii adverse reduse ca intesitate (cefalee, greaţă, constipaţie) sau severe (erupţii urticariene, dureri abdominale, hemoragii, tulburări de vedere). Abuzul de medicamente este frecvent întâlnit la antibiotice, când se profită de situaţia eliberării dozelor de urgenţă sau pacientul este în posesia unor doze de antibiotic rămase de la un tratament anterior şi iniţiază singur acest tratament. Folosirea irationala a medicamentelor antibiotice determina un risc de rezistenţă la antibioticul folosit (nu va mai fi eficient în situaţii care necesită un astfel de tratament), scăderea imunităţii organismului şi distrugerea florei intestinale normale. În lipsa consultării unui specialist administrarea acestor produse fără discernământ poate agrava afecţiunea iniţială ( dacă antibioticul se administrează într-o afecţiune virală scăderea imunităţii duce la agravarea simptomelor ).

  Un alt risc al automedicaţiei este apariţia intoxicaţiilor medicamentoase –cel mai frecvent în cazul medicamentelor antiinflamatoare/analgezice. De obicei în aceste situaţii pacientul, nemulţumit de apariţia efectului dorit în timp scurt îşi administrează mai multe doze într-un interval mic de timp, putând ajunge la concentraţii toxice. Trebuie luat în calcul că orice medicament administrat oral ( pe gură) are nevoie de un interval de timp să se absoarbă iar în cazul automedicaţiei tratamentul administrat poate fi ineficient . Un medicament antispastic, eficient în dureri abdominale, nu are nici un efect în cazul unor dureri de cap sau de dinţi.

  Pot să apară şi situatii de agravare a stării persoanei care se tratează fără indicaţia unui specialist. Administrarea unui sirop de tuse şi a medicamentelor antipiretice în cazul unei pneumonii poate atenua simptomele dar boala evoluează şi prezentarea la medic este întârziată nejustificat.

  Este importanta evitarea automedicatiei în cazul femeilor însărcinate , a celor care alăpteaza şi a copiilor sub 2 ani deoarece la aceste persoane riscurile sunt mai mari şi există medicamente care, chiar dacă se pot elibera fără prescripţie medicală, la categoriile susmenţionate sunt contraindicate.

  Automedicaţia reprezintă o problema ce poate fi rezolvată prin responsabilizarea tuturor factorilor implicaţi-pacient, farmacist, medic, producător. Rolul farmacistului este de a consilia pacientul în afecţiunile uşoare, care nu necesită consult medical şi de a indruma pacientul spre medic/spital atunci când gravitatea situaţiei o cere, de consiliere cu privire la modul de administrare, efecte secundare si reacţii adverse.

  “ Adresaţi-vă medicului sau farmacistului ” nu în cazul apariţiei efectelor adverse ale medicamentelor, ci înainte de administrarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *