Farmacişti cu suflet

Profesia de farmacist este o profesie pe care o au multe persoane. Ceea ce contează cel mai mult, indiferent de profesia aleasă, este să nu uităm că suntem în primul rând oameni, oameni care ajută alţi oameni.

Colectivul farmaciilor noastre Napofarm este un colectiv unit care nu şi-a ales această profesie pentru a elibera medicamente ci pentru a ajuta pe oricine le trece pragul farmaciei. Indiferent de motivul pentru care lumea ne trece pragul, fie pentru medicamente, fie pentru sfaturi sau chiar pentru o vorbă bună, nimeni nu pleacă din farmacie nelămurit, confuz sau nemulţumit.

În faţa pacienţilor nu suntem nişte roboţi, nici vânzători de medicamente, suntem oamenii care îi ajută să treacă mai uşor peste problemele vieţii, peste boli, să înveţe să lupte cu simptomele cumplite şi să ducă un stil de viaţă sănătos.

Noi nu vrem să fim victimele societăţii, vrem să fim acel grup de oameni care reuşeşte sau măcar încearcă să facă o schimbare în lume. Suntem empatici şi nu considerăm că îi avem în faţa noastră pe pacienţi, ci pe fraţii, bunicii sau chiar părinţii noştri.

Aşa cum noi îi ajutăm pe pacienţii noştri, aşa ne ajută şi ei pe noi să mergem mai departe şi să continuăm ceea ce am început atunci când vin să ne mulţumească pentru sfaturi, când ne spun cât de mult i-au ajutat acele zece minute petrecute  în farmaciile noastre.

Farmacist Oana-Adriana Purşega